Menu
Sikagard – 703 W

Vrei o casă sănătoasă? Tratează corect faţada!

Apa, atât în forma sa lichidă, cât și în stare de vapori, reprezintă unul dintre cei mai mari inamici ai proiectelor de construcții. Pentru a te putea bucura cât mai mult de confortul locuinței tale, specialiștii Sika te sfătuiesc să acorzi importanţa cuvenită impermeabilizării faţadei pentru a evita instalarea mucegaiului, a igrasiei, a petelor de apă, sau, mai grav, apariția infiltraţiilor.

În acest caz este indicată folosirea unor produse pentru impregnarea hidrofobă a suportului, care pătrund adânc în substrat, protejând construcția fără a lăsa însă urme.

Sikagard-703 W este una dintre cele mai performante soluţii de impregnare hidrofobă ce pot fi folosite în acest sens. Acesta este un material de impregnare cu un coeficient ridicat de impermeabilitate special creat pentru hidrofobizarea fațadelor, a cărui compoziție este bazată pe o combinație de silan / siloxan și apă.

Culoarea translucidă a produsului nu modifică aspectul stratului suport pe care este aplicat și îi permite acestuia să „respire”, funcționând ca o barieră împotriva infiltrării apei și a apariției efectelor nedorite ale umezelii. Astfel, acțiunea sa previne deteriorările produse pe termen lung de umiditate.

Mai mult decât atât, acest produs poate fi folosit pe o paletă largă de straturi suport, cum ar fi betonul, cărămida, piatra, mortarul, zidăria, azbocimentul, îmbunătățind considerabil rezistența construcției la captarea murdăriei. Un alt avantaj al emulsiei este că, odată aplicată, poate fi acoperită în scurt timp cu vopsele sau cu alte tipuri de materiale.

Soluția recomandată de specialiștii Sika are și avantajul unei aplicări foarte ușoare. Produsul ecologic, pe bază de apă, Sikagard-703 W poate fi aplicat atât prin pulverizare cu presiune scăzută, cât și cu pensula sau cu trafaletul, printr-o mișcare simplă a ustensilei de aplicare, de sus în jos.

Sikagard-703-16
Share this Post!

About the Author : Sika Store


0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Related post

Facebook Icon
  TOP