Menu
1386151450479

SIKA Romania: In ce investesc romanii pentru renovarea locuintei

Proprietarii de apartamente alocă fonduri pentru renovarea băii şi a bucătăriei, iar cei de case pentru hidroizolarea şi termoizolarea acoperişului şi pereţilor

 

 

Românii – tot mai atenţi la calitatea produselor şi la lucrări executate corect

 

În ceea ce priveşte atitudinea clienţilor români, analiza Sika România a mai arătat că, în ultimii ani, aceştia au devenit mai precauţi în privinţa cheltuielilor pe care le fac şi se informează sau cer sfaturi consultanţilor din magazine şi meşterilor pentru a se asigura că fac cea mai bună alegere.

 

„Dacă în trecut preţul era principalul criteriu de achiziţie, acum românii sunt atenţi la raportul preţ – calitate deoarece au învăţat că un produs ieftin nu garantează calitatea şi nici durata de viaţă mai lungă a lucrării”, a mai spus Petrişor Grindeanu.

 

În plus, analiza Sika a mai arătat că cea mai mare parte a clienţilor au înţeles că un cost mic al produsului ascunde de fapt un consum dublu sau chiar triplu. Astfel, în final, costul întregii lucrări este mult mai mare, iar riscurile deteriorării în timp scurt sunt, de asemenea, ridicate.
„Dincolo de aceste aspecte, importanţa acordată meşterilor calificaţi este tot mai mare. Dacă în trecut românii optau chiar şi pentru realizarea în regim propriu a unei lucrări, astăzi majoritatea aleg un meseriaş calificat, ce i-a fost recomandat şi în care are încredere”, a mai spus Petrişor Grindeanu, National Sales Manager Distribution Sika România.

 

Noile tehnologii câştigă teren

 

Dincolo de atenţia tot mai mare la produsele achiziţionate şi la echipele de montatori, românii acordă o importanţă sporită şi tehnologiilor mai avansate din domeniu.

 

„Treptat românii încep să înlocuiască în lucrările individuale materialele folosite pentru termoizolări, spre exemplu. Astfel, polistirenul începe să piardă teren, treptat, în avantajul vatei minerale bazaltice sau a panourilor termoizolante cu spumă poliuretanică”, a exemplificat Petrişor Grindeanu.

 

Tendinţa în ceea ce priveşte alte materiale de renovare este de a se folosi produse care nu limitează designul – spre exemplu folosirea de adezivi elastici rezistenţi la apă speciali pentru lipirea sticlei, mai ales în băi, sau sigilanţi şi chituri care rezistă la mucegaiuri. Siguranţa este, de asemenea, foarte importantă şi, tocmai din acest motiv, membranele hidroizolante lichide rezistente chimic, la foc, sunt tot mai alese de către clienţii români. 

 

Despre Sika

Sika AG cu sediul în Baar, Elveţia, este o companie activă la nivel global în domeniul materialelor chimice speciale, deservind industria construcţiilor şi industriile producătoare de componente auto, autobuze, camioane, trenuri, faţade, parcuri solare şi eoliene. Compania elveţiană este lider în domeniul soluţiilor utilizate în procesele de sigilare, lipire, amortizare, consolidare şi protecţie a structurilor portante.

 

Gama de produse Sika include aditivi de înaltă calitate pentru betoane, mortare speciale, adezivi şi sigilanţi, materiale de amortizare, consolidări structurale, pardoseli industriale şi sisteme de acoperişuri şi impermeabilizări.

 

În prezent, Sika numără subsidiare în 80 de ţări şi mai mult de 16.000 de angajaţi la nivel global, care asigură o legătură stabilă între clienţi şi companie, garantând succesul tuturor partenerilor. În 2013 Sika a generat vânzări de 5,14 miliarde CHF.

 

Sika România, subsidiară a concernului elveţian, a fost înfiinţată în 2002, iar incepând cu luna iunie 2008 a dat în folosinţă fabrica de aditivi de la Braşov – prima unitate de producţie Sika din România. În plus, Sika a inaugurat în acest an şi cea de-a doua fabrică din România, la Căpuşu Mare, judeţul Cluj, unde va produce atât mortare speciale, cât şi mortare folosite ca adezivi.

 

Compania este lider de piaţă în domeniul aditivilor pentru betoane, a pardoselilor industriale, sistemelor de membrane pentru acoperişuri, a consolidărilor cu fibre de carbon, dar şi a mortarelor speciale.

 

Share this Post!

About the Author : Sika Store


0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Related post

Facebook Icon
  TOP