Menu
laurentiu_stefanescu_director_general_sika_romania_2644

Laurentiu Stefanescu, noul director general al Sika Romania

Publicat de SIKA Romania, la 

Ileana Nicolae, Manager Sika Europa de Est 

După 12 ani în fruntea companiei, Ileana Nicolae devine Manager pentru Europa de Est în cadrul Sika AG

 

Sika România, unul dintre principalii jucători ai pieţei locale de materiale chimice de construcţii, anunţă numirea lui Laurenţiu Ştefănescu în funcţia de Director General începând cu 1 Martie 2014.

Acesta preia conducerea companiei după ce Ileana Nicolae, Director General al Sika România timp de 12 ani, a fost promovată în funcţia de Manager pentru Europa de Est şi va coordona activitatea din 18 ţări.

 

Din această poziţie, Laurenţiu Ştefănescu se va ocupa de implementarea strategiei companiei care să asigure în continuare succesul Sika România pe plan local şi va raporta direct Ilenei Nicolae.

 

„Funcţia de Director General al Sika România este o mare onoare, dar şi o mare responsabilitate, fapt pentru care voi depune toate eforturile şi experienţa acumulată în vederea îndeplinirii obiectivelor asumate. Cred în potenţialul pieţei de materiale de construcţii şi, alături de echipa Sika România, voi depune toată energia pentru a consolida şi dezvolta compania pe plan naţional”, a declarat Laurenţiu Ştefănescu.

 

Laurentiu Stefanescu, Director General Sika Romania

Noul Director General al Sika România lucrează în cadrul companiei din Septembrie 2013, ocupând până în acest moment funcţia de Director al Diviziei de Mortare Uscate.

 

Anterior poziţiei din cadrul Sika România, Laurenţiu Ştefănescu a fost Director General al producătorilor de materiale de construcţii Selena România şi EURO MGA Product, companie pe care a adus-o pe profit după intrarea în insolvenţă.

 

Laurenţiu Ştefănescu a absolvit cursurile Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti şi are un masterat în Management Industrial din cadrul aceleiaşi Universităţi.

 

 

Despre Sika

Sika AG cu sediul în Baar, Elveţia, este o companie activă la nivel global în domeniul materialelor chimice speciale, deservind industria construcţiilor şi industriile  producătoare de componente auto, autobuze, camioane, trenuri, faţa de parcuri solare şi eoliene. Compania elveţiană este lider în domeniul soluţiilor utilizate în procesele de sigilare, lipire, amortizare, consolidare şi protecţie a structurilor portante.

 

Gama de produse Sika include aditivi de înaltă calitate pentru betoane, mortare speciale, adezivi şi sigilanţi, materiale de amortizare, consolidări structurale, pardoseli industriale şi sisteme de acoperişuri şi impermeabilizări.

În prezent, Sika numără subsidiare în 80 de ţări şi mai mult de 16.000 de angajaţi la nivel global, care asigură o legătură stabilă între clienţi şi companie, garantând succesul tuturor partenerilor. În 2013 Sika a generat vânzări de 5,14 miliarde CHF.

 

Sika România, subsidiară a concernului elveţian, a fost înfiinţată în 2002, iar incepând cu luna iunie 2008 a dat în folosinţă fabrica de aditivi de la Braşov – prima unitate de producţie Sika din România. În plus, Sika va inaugura şi cea de-a doua fabrică din România, la Căpuşu Mare, judeţul Cluj, unde va produce atât mortare speciale, cât şi mortare folosite ca adezivi.

 

Compania este lider de piaţă în domeniul aditivilor pentru betoane, al pardoselilor industriale, sistemelor de membrane pentru acoperişuri, al consolidărilor cu fibre de carbon, dar şi al mortarelor speciale.

 

În 2013, Sika România a fost implicată în proiecte locale importante printre care se numără Floreasca City Center, Floreasca Business Park, extinderea reţelelor Dedeman şi Kaufland, consolidarea hotelului Domogled din Băile Herculane, turnul de răcire Paroşeni, loturile de autostradă de pe Coridorul IV Paneuropean, reabilitarea căii ferate Sighişoara – Atel şi multe altele.

Share this Post!

About the Author : Sika Store


0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Related post

Facebook Icon
  TOP